Administrația Parcului Național Defielul Jiului este deschisă sprijinului oferit de voluntari pentru a realiza programele si activitățile programate, conform Planului anual de lucru.
Ne dorim ca voluntarii să fie dedicați sau să aibe dorința de a capătă experiența în activități precum :
- identificare, inventariere și cartare specii / habitate in ariile naturale protejate;
- monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor identificate;
- efectuare de patrulări alături de rangeri pentru implementarea măsurilor de conservare și protecție, pentru verificarea respectării avizelor emise de administrație, etc.;
- participare alături de personalul administrației pentru realizarea tururilor ghidate, pentru organizarea și desfășurarea taberelor și concursurilor, pentru mentenanța / realizarea de trasee tematice, obiecte ale infrastructurii de vizitare, etc.
- realizarea de campanii / mesaje dedicate pentru a marca tematica activităților susținute în domeniul biodiversității și al educației și conștientizării publicului larg;
- realizarea de traduceri profesionale pentru a disemina rezultatul diferitelor activități sau a publica teme / articole de interes în activitatea științifică.
Alte activități
Drumetie
Administrația Parcului Național Defileul Jiului a inițiat această preocupare cu adresare către persoanele cu vârstă peste 7 ani.
Drumeția se poate practica fie individual, fie cu grupuri organizate cu tur ghidat/însoțitor din partea administrației parcului național.
Drumeția se poate practica numai pe traseele tematice existente pe raza parcului național, respectând regulile specifice și care se regăsesc la : https://www.defileuljiului.ro/category/trasee/ și la https://www.defileuljiului.ro/reguli-vizitare/. Vizitarea ariei naturale protejate, inclusiv pentru drumeție, poate fi tarifată, după caz (vezi : https://www.defileuljiului.ro/tarife/ )
Persoanele participante își asumă răspunderea pentru practicarea acestei activități, ținând cont de starea de sănătate și de limitele fizice ale fiecăreia. În cazul evenimentelor organizate, anterior e necesară o solicitare scrisă și aprobată.
Numărul maxim de persoane poate fi de cca. 40 persoane. În cazul elevilor, se vor respecta următoarele condiții :
- existența unui parteneriat între părți sau o solicitare scrisă și aprobată;
- obținerea tuturor aprobărilor de deplasare a copiilor și însoțitorilor pentru petrecerea timpului liber în afara școlii;
- asigurarea informațiilor referitoare la starea de sănătate fizică generală a elevilor pentru practicarea de activități fizice în mediu natural;
- asigurarea de către fiecare participant a echipamentului minim necesar pentru drumeție;
- respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național.
- Drumetie
Campare
Pe teritoriul Parcului Național Defileul Jiului există pentru moment o singură locație de loc de campare, organizat de administrația parcului, în zona Lainici Chitu.
Mai multe informații regasiți aici: https://www.defileuljiului.ro/locul-de-campare/. Suplimentar, regăsiți și regulile de vizitare aici: ( https://www.defileuljiului.ro/reguli-vizitare/ )
Un loc de campare trebuie să rămână mereu bine igienizat, gata de noi oaspeți, așa că vă rugăm călduros să asigurați evacuarea deșeurilor de orice fel, pe care le produceți, către recipientele existente atât pe suprafața ariei naturale protejate, cât și în afara acesteia. Vă suntem recunoscători pentru această manieră de comportament, însemnând că sunteți persoane cu o solidă educație, inclusiv de ecologie.
Camparea este supusă tarifării, ca instrument legal de asigurare a minimului necesar pentru existența unei asemenea locații.
Vă mulțumim și vă dorim ședere plăcută !
În caz de urgență, apelați serviciile de urgență și salvare ISU, SALVAMONT, Jandarmerie.
- Campare
Rafting
Rafting sau vâslirea pe ape repezi este un sport acvatic outdoor ce înseamnă coborârea pe râuri repezi de munte, cu bărci pneumatice, în echipe de două sau mai multe persoane.
În Parcul Național Defileul Jiului, rafting-ul se poate practica pe râul Jiu, pe sectoare dedicate.
Acest sport se poate practica atât individual, pe proprie răspundere, cât și în cadru organizat, cu operatori specializați care pot asigura servicii complete, după caz.
Administrația Parcului Național Defileul Jiului nu oferă servicii specifice de rafting.
Vizitarea ariei naturale protejate, inclusiv prin intermediul acestui mijloc, este supusă tarifării.
Respectați regulile de vizitare specifice Parcului Național Defileul Jiului.
Administrația poate restricționa activitatea pe anumite sectoare, în funcție de potențiale evenimente de calamitate sau ca urmare a implementării unor proiecte de interes pentru fauna acvatică.
Notă: pentru practicarea acestui sport în cadru organizat, este necesar acordul administrației parcului, care poate fi tarifat, după caz.
- Rafting
Cicloturism
În Parcul Național Defileul Jiului se poate practica momentan cicloturismul pe căile de acces recunoscute de comunitate (drumul Plaiului Bumbești, cu intrare de la confluența râului Jiu cu pârâul Sadu, traversând plaiul Bumbești și ieșind la locul de campare Lainici).
Această activitate se poate practica individual sau în grupuri organizate, pe proprie răspundere.
Vizitarea ariei naturale protejate, inclusiv prin intermediul acestui mijloc, este supusă tarifării.
Respectați regulile de vizitare specifice Parcului Național Defileul Jiului.
Administrația Parcului poate oferi servicii de închiriere de biciclete.
Administrația își dorește crearea unei rețele de trasee de cicloturism și de aceea vă îndemnăm să fiți partenerii noștri în identificarea unor locații potrivite pentru deschiderea de noi trasee și chiar de inițiatori în implementarea de proiecte cu finanțare din diverse surse legale pentru asigurarea acestei facilități în Parcul Național Defileul Jiului (cicloturism sau trasee de mountain bike).
- Cicloturism
Fotografiere
Parcul Național Defileul Jiului este o arie naturală protejată preferată de fotografii pasionați. Mărturie stau numeroasele materiale foto-video cu peisajele din Defileul Jiului, identificate în zona on-line.
Tocmai de aceea, administrația parcului poate iniția tururi ghidate pentru pasionați sau pentru inițiere, în diverse locații din raza ariei naturale protejate.
Această activitate se poate practica individual sau în grupuri organizate, pe proprie răspundere.
Vizitarea ariei naturale protejate, inclusiv prin intermediul acestui mijloc, este supusă tarifării.
Respectați regulile de vizitare specifice Parcului Național Defileul Jiului.
Vă atenționăm asupra următoarelor :
- fotografiatul în scop comercial este supus tarifării specifice. Detalii aici: https://www.defileuljiului.ro/tarife/
- Fotografiere
Jocuri-Ateliere creatie
Activitatea se pretează a fi realizată pentru grupurile de elevi sau alte categorii de persoane (ex. persoane cu dizabilități; membri ai unor organizații nonguvernamentale cu preocupări pentru educația ecologică și conservarea mediului înconjurător, etc.). Administrația Parcului Național Defileul Jiului poate susține această activitate atât la sediul beneficiarului / partenerului, cât și la centrul de vizitare al Parcului Național Defileul Jiului (oraș Bumbești Jiu, strada Zorilor nr.6, județ Gorj) sau la locul de campare Lainici (https://www.defileuljiului.ro/locul-de-campare/). Pentru atelierele de creație, prioritar sprijinim activitățile susținute la centrul de vizitare.
Activitățile sunt susținute de specialistul în domeniul educației ecologice din cadrul administrației parcului și vizează domeniul de interes al mediul înconjurător.
Pentru realizarea activităților există următorul cadru de desfășurare:
- existența unei solicitări scrise și aprobate sau a unui parteneriat;
- obținerea tuturor aprobărilor de deplasare a copiilor și însoțitorilor pentru petrecerea timpului liber în afara școlii, după caz;
- asigurarea informațiilor referitoare la starea de sănătate fizică generală a elevilor pentru practicarea de activități fizice în mediu natural, după caz;
- asigurarea de către fiecare participant a echipamentului minim necesar pentru drumeție pentru activitățile în teren;
- respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național.
- Jocuri-Ateliere creatie
Educatie ecologica
Activitatea se pretează a fi realizată pentru grupurile de elevi sau alte categorii de persoane (ex. persoane cu dizabilități; membri ai unor organizații nonguvernamentale cu preocupări pentru educația ecologică și conservarea mediului înconjurător, etc.). Administrația Parcului Național Defileul Jiului poate susține această activitate atât la sediul beneficiarului / partenerului, cât și la centrul de vizitare al Parcului Național Defileul Jiului (oraș Bumbești Jiu, strada Zorilor nr.6, județ Gorj) sau la locul de campare Lainici (https://www.defileuljiului.ro/locul-de-campare/). Prioritar sprijinim activitățile susținute la centrul de vizitare.
Activitățile sunt susținute de specialistul în domeniul educației ecologice din cadrul administrației parcului și vizează domeniul de interes al mediul înconjurător, cu tematici variate.
Pentru realizarea activităților există următorul cadru de desfășurare :
- existența unei solicitări scrise și aprobate sau a unui parteneriat;
- obținerea tuturor aprobărilor de deplasare a elevilor și însoțitorilor pentru petrecerea timpului liber în afara școlii, după caz;
- asigurarea informațiilor referitoare la starea de sănătate fizică generală a elevilor pentru practicarea de activități fizice în mediu natural, după caz;
- asigurarea de către fiecare participant a echipamentului minim necesar pentru drumeție pentru activitățile în teren ;
- respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național.
- Educatie ecologica
Voluntariat
Administrația Parcului Național Defielul Jiului este deschisă sprijinului oferit de voluntari pentru a realiza programele si activitățile programate, conform Planului anual de lucru.
Ne dorim ca voluntarii să fie dedicați sau să aibe dorința de a capătă experiența în activități precum :
- identificare, inventariere și cartare specii / habitate in ariile naturale protejate;
- monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor identificate;
- efectuare de patrulări alături de rangeri pentru implementarea măsurilor de conservare și protecție, pentru verificarea respectării avizelor emise de administrație, etc.;
- participare alături de personalul administrației pentru realizarea tururilor ghidate, pentru organizarea și desfășurarea taberelor și concursurilor, pentru mentenanța/realizarea de trasee tematice, obiecte ale infrastructurii de vizitare, etc.
- realizarea de campanii / mesaje dedicate pentru a marca tematica activităților susținute în domeniul biodiversității și al educației și conștientizării publicului larg;
- realizarea de traduceri profesionale pentru a disemina rezultatul diferitelor activități sau a publica teme / articole de interes în activitatea științifică.
- Voluntariat
Servicii insotire – Tururi ghidate
Administrația Parcului Național Defileul Jiului promovează valorile capitalului natural și cultural al ariilor naturale protejate administrate inclusiv prin oferirea de servicii de însoțire sau de ghidaj.
Domeniile sunt variate dar au ca și scop comun oferirea de informații suport și petrecerea de timp liber/recreere persoanelor care doresc fie îmbogățirea cunoștințelor despre biodiversitate sau cultura zonei de activitate, fie realizarea de activități specifice în mediul natural (fotografiere peisaje sau specii; observare specii sau urme; drumeție; etc.).
Persoanele doritoare cu vârste peste 7 ani își asumă responsabilitatea cu privire la petrecerea de timp liber în mediul natural și cu privire la starea de sănătate fizică generală.
Pentru realizarea activităților există următorul cadru de desfășurare:
a. existența unei solicitări scrise și aprobate sau a unui parteneriat în cazul organizațiilor;
b. plata unui tarif pentru serviciile oferite, după caz;
c. respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național.
- Servicii insotire-Tururi ghidate
Monitorizarea biodiversitatii
Activitate specifică în realizarea obiectivelor de conservare ale administratorului unei arii naturale protejate și constă în deplasarea pe teren pentru observarea şi înregistrarea informațiilor primare, prin diferite mijloace și tehnici și apoi prelucrarea acestora în vederea întocmirii documentelor specifice de raportare către alte instituții abilitate şi informarea factorilor interesaţi.
Monitorizarea se efectuează conform unor proceduri legal aprobate/recunoscute şi este extrem de importantă în stabilirea, planificarea şi implementarea mangementului conservativ al arie naturale protejate.
Activitatea se efectuează de către personal specializat din cadrul administrației ariei naturale protejate iar la realizarea acesteia pot participa și alte persoane (elevi, studenți cadre didactice în cadrul parteneriatelor cu unități de învățămînt; voluntari; cercetători; experți; membri ai unor organizații etc.). Participarea poate fi împlinită și prin implementarea unor proiecte cu secțiuni dedicate.
Pentru realizarea activităților există următorul cadru de desfășurare:
- existența unei solicitări scrise și aprobate sau a unui parteneriat;
- obținerea tuturor aprobărilor de deplasare a elevilor, studenților și însoțitorilor pentru petrecerea timpului liber în afara unităților de învățămînt, după caz;
- asigurarea informațiilor referitoare la starea de sănătate fizică generală a participanților pentru practicarea de activități fizice în mediu natural, după caz;
- asigurarea de către fiecare participant a echipamentului minim necesar pentru drumeție pentru activitățile în teren ;
- respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național.
- Monitorizarea biodiversitatii
Organizarea de tabere
Administrația Parcului Național Defileul Jiului poate fi partenerul tău în organizarea de tabere cu diverse tematici din domeniul protecției și conservării mediului înconjurător.
Astfel, echipa administrației poate găzdui sau sprijini organizarea de tabere pentru grupuri de 15 - 30 de persoane, în locații bine precizate din raza ariei naturale protejate.
De regulă, taberele pot fi întinse pe durata a 2-3 zile.
Pentru realizarea activităților există următorul cadru de desfășurare :
- existența unei solicitări scrise și aprobate sau a unui parteneriat;
- obținerea tuturor aprobărilor de deplasare a elevilor, studenților și însoțitorilor pentru petrecerea timpului liber în afara unităților de învățământ, după caz. Pentru alte persoane, este necesară declararea pe proprie răspundere a asigurării participării;
- asigurarea informațiilor referitoare la starea de sănătate fizică generală a participanților pentru practicarea de activități fizice în mediu natural, după caz;
- asigurarea de către fiecare participant a echipamentului minim necesar pentru activitățile în teren;
- respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național;
- plata unui tarif, după caz.
- Organizarea de tabere
Mini-cross si Orientare
Administrația Parcului Național Defileul Jiului a inițiat această competiție sportiv / recreativă cu scopul de a aduce tinerei generații (elevi din toate ciclurile școlare) bucuria competiției sportive în mediul natural.
Alături de organizațiile non-guvernamentale ale comunității locale sau alți factori interesați, în perioadele alese (de regulă mai - iunie sau octombrie), la locul de campare Lainici - Chitu, pentru un grup de circa 20-25 copii, se realizează un traseu scurt de alergare (cca. 1,2 km) cu plecare de la locul de campare. Se urmează drumul auto forestier Chitu până spre intersecția cu drumul auto forestier Fața Babii, cu reîntoarcere la pas spre locul de campare.
Apoi, se pot practica jocuri de orientare pe spațiul locului de campare, asistați de rangerii parcului, colegi bine pregătiți și dornici să dezvăluie din tainele unui sport frumos. Cunoștințele dobândite pot constitui un bagaj solid inclusiv pentru viitorul fiecăruia, de la stadiul de copil la cel de adult.
Suplimentar sau conform înțelegerii între părți, se pot practica și alte sporturi recreative, de relaxare (ex. badminton; jocuri ale copilăriei, etc.).
Competițiile pot dura până la 4-5 ore, în funcție de sporturile dorite a fi practicate (orientare / alergare / cross cu bicicleta) iar pentru îndeplinire necesită o serie de condiții care trebuie anterior îndeplinite :
- existența unui parteneriat între părți sau o solicitare scrisă și aprobată;
- obținerea tuturor aprobărilor de deplasare a copiilor și însoțitorilor pentru petrecerea timpului liber în afara școlii;
- asigurarea informațiilor referitoare la starea de sănătate fizică generală a elevilor pentru practicarea de activități fizice în mediu natural;
- asigurarea de către fiecare participant a echipamentului minim necesar pentru drumeție;
- respectarea dispozițiilor din instructajul la teren realizat cu ocazia evenimentelor, instructaj realizat de echipa administrației parcului național;
- plata unui tarif de organizare - participare la eveniment, după caz.
- Mini-cross si Orientare