Perturbarea caracteristicilor Parcului National Defileul Jiului
Reduceti impactul asupra minunilor naturii ! Cele mai multe dintre aceste frumuseti sunt formate prin decenii sau secole de procese naturale. Lasati elementele naturale, istorice si arheologice la locul lor. Colectarea, ruperea, îndepartarea sau distrugerea oricăror elemente naturale de pe suprafața parcului național este interzisă.
Camparea
Este permisă la locul de campare Lainici. Pungile cu deseuri se vor scoate de pe suprafața parcului.
Mersul cu bicicleta
Este permis pe drumurile publice si pe traseele special amenajate.
Raftingul
Este o activitate permisa in Parcul National Defileul Jiului si totodata o aventura unică.
Accesul auto
Accesul motocicletelor si al autovehiculelor este ilegal pe drumurile forestiere, in interiorul padurii sau pe cararile de munte, cu exceptia localnicilor, iar pentru alte persoane fara avizul Administratiei.
Focul
Este permis numai in vetrele amenajate, la locul de campare. Este ilegala folosirea lemnului din padure pentru foc. Întodeauna asigurați-vă că aveți și mijloacele necesare de stingere a focului !
Pescuitul
Pescuitul este permis pe cursul raului Jiu de pe teritoriul Parcului National Defileul Jiului, cu respectarea legislatiei in vigoare.
Hrana
La munte hrana dumneavoastra trebuie sa fie depozitata in mod adecvat. Nu lasati alimente in afara autovehiculului sau in zona de campare, atunci cand sunteti plecati in drumetie sau cand dormiti, deoarece aceasta ar putea sa atraga vizitatori nepoftiti !
Animalele de companie
Sunt permise pe teritoriul Parcului National Defileul Jiului; cu toate acestea sunt in vigoare unele restrictii (pentru propria lor siguranta).Fie la locurile de campare sau atunci cand va insotesc la drumetie pe munte, animalele de companie trebuie sa fie in lesa, fiind interzis ca acestea sa umble libere prin padure sau in afara potecilor turistice marcate. Nu uitati că Parcul Național Defileul Jiului este o arie naturala destinata animalelor salbatice, orice interactiune cu animalele domestice poate avea urmari grave, inclusiv schimbul unor boli periculoase ca rabia, raia, etc.
Observarea animalelor salbatice cu fascicule luminoase
Este o activitate ilegala. Lanternele folosite la locurile de campare, cele portabile sau diverse fascicule luminoase de pe autovehicule, nu trebuie folosite pentru observarea faunei salbatice.
Zgomotele puternice
Producerea de zgomote puternice intr-o maniera care deranjeaza fauna sau vizitatorii este interzisă! Vă rugăm sa pastrați liniștea.
Vânătoarea și armele
Vânătoarea este interzisă în Parcul Național Defileul Jiului.
Atragerea animalelor salbatice
Este ilegală.

Atenție!

  • Animalele sălbatice, în special femelele cu pui, sunt imprevizibile. Mențineți distanța fată de acestea. Folositi mijloace optice (binoclu, luneta) pentru a le observa de la distanță fără a le deranja.
  • Nu va apropiați de animale salbatice rănite sau cu un comportament anormal.
  • Este ilegal să hrăniți si sa hartuiti animalele sălbatice (asta include chiar si hrănirea acestora cu hrana ‘naturala’ , inclusiv pentru specii blande ca veverita sau diverse pasari).
  • Nu le distrugeti cuiburile, locurile de adăpost, locurile de adăpat, locurile de hrană.