Istoria locului care astăzi este Parcul Național Defileul Jiului
“Ape tumultoase, cărări de străbătut, zări de admirat, răsărituri și apusuri, popasuri spirituale, oameni primitori. Toate vă așteaptă să veniți cu drag.”

Pasul Surduc, astăzi cunoscut mai ales ca Defileul Jiului este o trecătoare săpată prin munții Retezat, Vâlcan, Parâng și Șureanu care face legătura între Transilvania și Oltenia.
Unele scrieri atestă faptul că geto-dacii au reușit să taie în coastele stâncilor un drum de picior pe care, în anul 102 d. Hr., s-ar fi strecurat călăreții lui Lucinus Quintus ca să lovească pe la spate oastea lui Decebal care lupta la Tapae. În ciuda experienței lor în construcția de șosele, romanii au abandonat proiectul, dându-și seama că săparea și întreținerea unui drum printr-o vale atât de sălbatică cum era cea a Jiului, ar fi cerut mult prea multă muncă. Cohorta a IV-a romană Cypria, după ce s-a așezat în castrul de la Bumbești, în loc s-o apuce pe râu în sus, a croit o șosea tocmai peste culmea Vâlcanului.
Peste ani, la mijlocul secolului XIX, Societatea de Mine și Furnale Brașov precum și alți investitori interesați de valorificarea marilor zăcăminte de cărbune descoperite pe fundul văilor, au concesionat întinse suprafețe de teren pentru a le transforma în câmpuri miniere, fapt care marchează începuturile exploatării industriale a cărbunelui din Valea Jiului și declanșarea revoluției industriale.
O societate belgiană, interesată de valorificarea marilor bogății ale subsolului, solicită deschiderea sălbaticului defileu prin construirea unui drum și a căii ferate care să asigure legătura comercială dintre Transilvania și țara Românească propunere respinsă însă de guvernul ungar, din lipsă de bani. Lucrările încep totuși în 1870, Societatea de Mine și Furnale Brașov sperând că și partea Română va susține acest proiect.
În 1879, comuna Petroșani obține un credit de la statul austro-ungar pentru lărgirea și amenajarea drumului început de Societatea brașoveană.
În 1880, o comisie ungara stabilește definitiv traseul viitorului drum la construcția căruia s-au angajat oficial ambele state.
Lucrările au fost terminate în 1890, dar festivitățile de dare în circulație s-au desfășurat la 4 septembrie 1894, când la punctul de frontieră de la Polatiște s-a aplicat o placă de marmură pentru marcarea evenimentului. Drumului i s-au adus an de an îmbunătățiri, având nevoie de mai bine de 100 de ani pentru a deveni, cu timpul, drumul național DN 66 pe care îl cunoaștem astăzi. Punctul de control la vechea frontieră româno-maghiară a devenit astăzi granița între județele Gorj și Hunedoara.
Au urmat apoi anii primului război mondial. În imaginea de mai jos, încă se văd urmele luptelor din pasul Surduc de la începutul lui septembrie 1916, și din anii care au urmat. Construirea căii ferate Târgu-Jiu -Petroșani a început în 1924, dar lucrările au fost de mai multe ori întrerupte. Până în septembrie 1940, din volumul total al lucrărilor prevăzute în proiect se executase doar cca 40% .
După război, șoseaua a fost reparată și modernizată. O parte dintre parapeții montați atunci se mai păstrează si astăzi…
În 1935, M.S. Regele Mihai vizitează Valea Jiului. Cu această ocazie, împreună cu însoțitorii săi face o plimbare prin pasul Surduc, până la granița comunei Bumbești și se oprește pentru a lua masa la Restaurantul de vară Gambrinus.
Parcul Național Defileul Jiului – arie naturala protejată este astăzi o zonă montană cu stâncării, abrupturi calcaroase, vârfuri, grohotișuri, chei, cascade, ponoare, pajiști montane și păduri , în care diversitatea habitatelor, a speciilor și prezența elementelor endemice de faună și floră oferă o notă aparte de unicitate biodiversității parcului.
Vizitatorul pregătit și dornic de drumeție se poate avânta în străbaterea cărărilor din zonă, ce traversează o parte din cele 22 de habitate de interes național și european. Cercetând aceste locuri, specialiștii în domeniu susțin că Parcul Național Defileul Jiului adăpostește 25% din speciile aflate în flora României. Traseele tematice din Parcul Național Defileul Jiului oferă priveliști demne de fotografiat: zone împădurite, poieni, pășuni însorite, culmi mai abrupte și culmi mai domoale. Totodată vizitatorul poate rememora istoria așezărilor locale prin accesul în zona plaiurilor, unde regăsește și acum gospodării țărănești tradiționale, autenticele ”conace”, acele locuințe specifice locului.
Vizitarea și serviciile aferente sunt supuse tarifării. Vă rugam consultați secțiunea TARIFE.