Defileul Jiului a fost „îmblânzit” de om pentru a constitui un culoar de traversare între Ardeal și Oltenia, fie pentru negoț sau fie pentru rolul său strategic în luptele din cele două războaie mondiale desfășurate și pe teritoriul României.
De-a lungul timpului, Defileul Jiului a cunoscut și alte valențe, fiind actual și un cunoscut peisaj continuu ce se dezvăluie prin străbaterea căilor de acces rutier și feroviar. De fapt, tot arealul parcului național este un peisaj pitoresc iar anumite zone sunt deschise pentru publicul larg, prin intermediul traseelor tematice dezvoltate de administrația parcului sau prin intermediul drumețiilor sau activităților de observare, cu însoțitor din partea parcului.